CADRUL FIZICO-GEOGRAFIC

Structura geologica
Comuna Dâmbovicioara, aflată la graniţa cu Brasovul, este – pentru cine caută peisaje pitoresti – locul ideal pentru petrecerea unei vacante rustice mai ales că zona este una impresionantă. Localitatea a fost atestată documentar pentru prima dată în 1579, în timpul domnitorului muntean Mihnea Turcitul. Hrisovul emis de cancelaria domnească menţionează localitatea în calitate de sat aparţinând comunei Rucăr si consemnează o judecată mai veche, din timpul domniei lui Mircea Ciobanu (1545-1558), împotriva lui „Drăghici din Dâmbovicioara” care ocupase terenuri în mai multe sate. în 1928 localitatea devine comună, prin desprinderea de Rucăr. Drumul Judeţean 730 Podul Dâmboviţei- Dâmbovicioara – Ciocanu – până la limita cu judeţul Brasov a fost modernizat, motiv pentru care turistii pot ajunge mai usor pe Cheile Dâmbovicioarei. Pe lângă renumitele chei, în zonă se găsesc în jur de 50 de pesteri, cea mai importantă fiind Dambovicioara, aflată la doar un un kilometru de satul cu acelasi nume, unică prin formele sculptate în calcar de pârâul care traversează relieful. Comuna este compusă din satele Dâmbovicioara, Podul Dâmbovitei si Ciocanu. Dintre acestea, ultimele două sunt adevărate destinaţii turistice. Podu Dâmboviţei este unul dintre satele comunei Dâmbovicioara, consemnat încă din secolele XVI-XVII. Asezare tipic argeseană încorsetată în depresiunea intramontană cu acelasi nume este poarta principală prin care se face intrarea în Munţii lezer-Păpusa prin Valea Dâmbovitei, Muntii Piatra Craiului prin Valea Dâmbovicioarei precum si în Munţii Bucegi si Munţii Leota prin Valea Cheii. Numele satului este legat de existenţa unui străvechi pod de lemn peste apa Dâmboviţei care înlesnea circulaţia pe drumul dintre Câmpulung si Brasov, pod folosit intens de către negustori. Fost sat de oieri ce- si urcă primăvara turmele în munte si le mai coboară toamna când se face „răvăsitul oilor”, Podu Dâmboviţei păstrează tradiţii nealterate de câteva milenii. Cântece de oierit, doine, hore pot fi culese aproape de la fiecare bătrân al satului, în zeci de variante. La fel, portul popular are aici sute de taine şi simboluri pe care tot cei bătrâni stiu a le descifra si interpreta. Risipit, sub formă de evantai, de-o parte si de alta a Dâmboviţei, în miez de iarnă, adormit în zăpadă, satului îi dă viaţă doar fumul iesit pe coşurile caselor. La 5 km de Rucăr, pe traseul Rucăr-Bran, Podu 43 Dâmboviţei e asezat ca într-o găleată. Aflat la poalele munţilor Piatra Craiului, străjuit de înălţimile verticale ale stâncilor Cheilor Dâmbovicioarei, de- a stânga, si înconjurat, ca un brâu strâns, de dealuri ceva mai domoale pe flancuri, satul la o prima privire, ar părea de-a dreptul sufocat. însă tocmai aici Dâmboviţa, cu mult înainte de a se pune prima piatră de temelie a asezării, si-a creat un „spaţiu de respiratie”. Şi asa cum largă a fost „respiraţia” Dâmboviţei, la fel de largi la suflet sunt locuitorii aşezării. Veseli, primitori, n-ar precupeţi nici un efort pentru a vă face să vă simţiţi cât mai bine, oaspeţi fiindu-le. Căci de le treceti pragul, veţi simţi, ca-n copilărie, cum suflete calde si mâini îndemânatice (de gastronomi verificaţi) vă vor ocroti si vă vor bucura zilele de vacantă petrecute aici. Un alt sat este Ciocanu, una din primele trei localităţi din ţară în ceea ce priveşte înălţimea la care sunt situate asezările umane si anume aproximativ 1200 metri altitudine. Extrem de spectaculos este faptul că din anumite locuri ale satului Ciocanu se poate admira în toată splendoarea sa atât Masivul Bucegi cât şi Masivul Piatra Craiului. Ai parte de o panoramă cu o combinaţie de culori extraordinară. Iarba este de un verde intens, iar cenusiul muntilor se pierde sub albul zăpezii. Ceea ce a păstrat intact acest loc e faptul că satul Ciocanu nu a fost atins de marea colectivizare adusă de regimul comunist. Astfel că după 1990 locuitorii satului Ciocanu, erau printre cei puţini din România, cu terenurile si proprietăţile rămase intacte si pe vremea comunistilor, asa cum le-au mostenit ei, de dinaintea celui de al doilea Război Mondial. Se pare că originile Satului Ciocanu se află cumva înainte de anul 1900.