CETATEA ORATIA

Cetatea Oratia Din perioada primelor formaţiuni politice românesti există, în această zonă, dovezile unor construcţii cu scop strategic şi religios. Astfel, pe drumul ce leagă Câmpulungul de Braşov, la aproximativ 200 de metri nord-est de marginea acestuia în vatra satului Podu Dâmboviţei, găsim cetatea Oraţia, numită în popor si Cetatea Neamţului sau, în documente, Cetatea Dâmbovitei, iar în ultima vreme chiar „Castelul Piatra Craiului”. Cetatea a fost construită înainte de întemeierea Ţării Româneşti din nevoi locale de apărare de către voievozii români. Alţi istorici afirmă că cetatea ar fi fost construită de cavalerii teutoni şi ar reprezenta acel „castru foarte întărit” amintit încă din 1231. Preotul Ion Răuţescu arată că, după ce regele Ungariei în 1212 le-a dat voie teutonilor să ridice în Ţara Bârsei cetăţi si orase, „ei (teutonii) nu s-au mulţumit numai cu acesta, ci au căutat să- şi întindă stăpânirea şi peste Carpaţi, zidind cetatea de pe dealul Oraţie de lângă Rucăr, unde aveau un puternic port de pază a trecătoarei Braşovului.” Această cetate este acel „castrum numitissimum”. Alţi autori susţin că a fost zidită pe ruinele unui fort roman între 1215 şi 1220. Asezată pe dealul Oraţiei, cetatea, ale cărei ruine se văd si astăzi, străjuieste bazinul văii Dâmboviţei cu iesire spre Brasov, pe Dealul Sasului. în călătorie pe aceste meleaguri, Cezar Boliac avea să scrie între altele despre Oraţie: „Este o provincie ce n- o mai întâmpină cineva nicăieri, prăpastia cască ca iadul si primejdia este prea aproape ca să se poată bucura cineva de privirea Oratilor”. Căutând să explice originea acestei denumiri, merge la ORAO, ORARIS – privire, vedere sau ORO, ORA – băgare de seamă „căci şi una, si alta se potriveste acestui peisagiu frumos si primejdios”. Cetatea apare amintită în numeroase documente, ea servind şi ca punct vamal în afacerile comerciale ale Ţării Românesti cu Brasovul. Primele cercetări arheologice au fost întreprinse în 1905 de Grigore Tocilescu, pentru a fi reluate în 1967-1970. Cetatea a fost plasată pe un vârf stâncos, departe de platoul dinspre est si de panta pe care se ridică. În urmă cu un secol, încă mai exista un zid de piatră brută, care avea scopul de a închide marginea platoului. Prin poziţia pe care o deţinea, cetatea domina vechiul drum dintre Câmpulung şi Braşov. Cercetările arheologice din anul 1905 dau informaţii asupra studierii fortăreţei de la Oraţia, astfel înălţimea zidurilor a fost estimată la circa sapte metri. Amenajările interioare ce ocupau partea sud-estică a incintei erau din lemn, multe fragmente fiind carbonizate în urma unui incendiu puternic. între obiectele găsite se remarcă vârfurile de săgeţi în număr ridicat, înfipte în resturi de bârne, bucăti de sabie, pinteni, potcoave, catarame, lame de cutit, cuie, câteva ghiulele de piatră, precum si fragmente ceramice. Aici, în 1369, strămosii locuitorilor de azi au luat parte la bătălia pe care castelanul Dragomir, pârcălabul de atunci al cetăţii Oraţia (Dâmboviţa), a biruit oastea ungurească condusă de voievodul 81 Ardealului. Despre această bătălie se aminteste între altele că „voievodul acesta, Nicolae (al Ardealului), după ce a trecut cu oastea râul Linuţa (Dâmboviţa), unde făcuse românii multe cetăţi, s-au întâlnit cu marea oaste al cărei căpitan era comitul Dragomir de neam român, castelan de Dâmboviţa şi bătându-se foarte tare au învins pe Nicolae si omorând pe mulţi i-au fugărit, după aceea fără băgare de seamă mergând mai încolo s-au închis în locuri strâmte si lutoase si neumblate si înconjurate fiind de mulţimea românilor din păduri şi munţi, acolo s-au omorât împreună cu sârguitorul bărbat Petru Voievod şi cu Deceu Vas si cu Petru Ruf, castelanul din Cetatea de Baltă si cu Petru si Ladislau Secuiul şi nemeşii cei mai de frunte. Trapul voievodului Nicolae cu mare bătălie I- au luat din mâinile românilor şi l-au dus în Ungaria” (Gh. Pârnuţă) Cetatea Oraţia a avut un rol important în viaţa lui Vlad Ţepeş. Se cunosc evenimentele anului 1462, când Vlad Tepes, domn al Tării Românesti, l-a înfruntat pe însuşi Mahomed al ll-lea, Cuceritorul Constantinopolului. Părăsit de boierii care au preferat să îl numească pe Radu cel Frumos, fratele său si pretendent protejat de Mahomed, Vlad Ţepeş s-a văzut nevoit să se retragă în Transilvania, asteptând ajutor de la Matei Corvin, regele Ungariei, cu care se înrudise de curând. Ş, într- adevăr, la mijlocul toamnei, cei doi cârmuitori s-au întâlnit la Brasov, unde au pregătit planul expediţiei, al cărui prim obiectiv trebuie să fie reinstalarea lui Vlad pe scaunul domnesc al Tării Românesti. Dar la 26 noiembrie 1942, a pornit către cele patru zări o veste care a rămas de neînţeles pentru mulţi contemporani: din porunca regelui, domnul român a fost arestat şi acuzat de trădare, s-au ticluit chiar şi sesizări care ar fi dovedit-o, a început astfel o lungă perioadă de captivitate pentru Vlad Ţepes. Pentru a afla cum s-au petrecut în realitate faptele si mai ales unde a avut loc, există un singur izvor mai amănunţit şi totodată contemporan, este aşa-numita „poemă” a lui Michael Beheim, o lucrare în limba germană, unde în partea finală se arată că Vlad Vodă Ţepeş şi regele Matei Corvin au stat împreună la Braşov cinci săptămâni sau mai mult. Se relatează chiar evenimentele din jurul zilei de 26 noiembrie: „Amândoi împreună s-au pus în mişcare şi, lor alăturându-li-se mulţi bărbaţi temerari în ambele oraşe, ei au mers cale de câteva zile de la oraşul numit mai sus (Braşov), pătrunzând în această ţară valahă cam şase mile. Dracula credea că ar fi la el acasă, când se afla la un castel numit Kungstain. Acolo Dracula a fost prins de către un cavaler al regelui, vestit ca nume Jan Jiskra, care I- a atacat primul, luându-l prizonier… în Ţara Românească, în ţara sa, a fost el atras în cursă şi prins. Fiindcă aceasta oferea mai multă siguranţă, în suita regatului s-a decis să fie purtat în afara ţării.” Precizările lui Beheim sunt extrem de preţioase, dar toţi cei care s-au ocupat de biografia lui Vlad Ţepeş nu au ştiut până acum unde să localizeze acest castel numit Kungstain şi de aceea nu au putut reconstitui mai atent, prin confruntarea pe teren, la faţa locului, „scenariul prinderii” lui Vlad Ţepeş, moment ce a pus capăt domniei care l-a făcut faimos în întreaga Europă. în lucrări recente se afirmă că ar fi fost luat prizonier la Rucăr. Kungstain a fost identificat cu Piatra Craiului (Konigstein). Un întreg masiv muntos nu departe de Braşov poartă astăzi acest nume. Plecând de la această premisă, istoricii au considerat că oastea, în avangarda căreia se afla fără îndoială Vlad-Vodă, a apucat pe vechiul drum Braşov-Bran-RucărCâmpulung. Astăzi, refăcând acest itinerar, pe actuala şosea naţională, la un moment dat, deasupra satului Podu Dâmboviţei, privirile se opresc pe ruinele unei cetăţi. Poziţia ei este cu adevărat extraordinară. înconjurată de crestele munţilor, ea este aşezată deasupra unui lung perete de stânci, pe baza unei autentice prăpăstii. Jos, departe, ca într-o căldare, se zăresc casele din satul Podu Dâmboviţei. Pe o latură a cetăţuiei, o adâncitură a terenului ca un şanţ, astăzi acoperit de vegetaţie, îţi sugerează că pe aici trecea vechiul drum către Transilvania şi Ţara Românească.