Podu Dâmboviţei e asezat ca într-o găleată. Aflat la poalele munţilor Piatra Craiului, străjuit de înălţimile verticale ale stâncilor Cheilor Dâmbovicioarei, de- a stânga, si înconjurat, ca un brâu strâns, de dealuri ceva mai domoale pe flancuri, satul la o prima privire, ar părea de-a dreptul sufocat. însă tocmai aici Dâmboviţa, cu mult înainte de a se pune prima piatră de temelie a asezării, şi-a creat un „spaţiu de respiratie”. Şi aşa cum largă a fost „respiraţia” Dâmboviţei, la fel de largi la suflet sunt locuitorii aşezării. Veseli, primitori, n-ar precupeţi nici un efort pentru a vă face să vă simţiţi cât mai bine, oaspeţi fiindu-le. Căci de le treceti pragul, veţi simţi, ca-n copilărie, cum suflete calde şi mâini îndemânatice (de gastronomi verificaţi) vă vor ocroti şi vă vor bucura zilele de vacanţă petrecute aici. Un alt sat este Ciocanu, una din primele trei localităţi din ţară în ceea ce priveşte înălţimea la care sunt situate aşăzările umane si anume aproximativ 1200 metri altitudine. Extrem de spectaculos este faptul că din anumite locuri ale satului Ciocanu se poate admira în toată splendoarea sa atât Masivul Bucegi cât şi Masivul Piatra Craiului. Ai parte de o panoramă cu o combinaţie de culori extraordinară. Iarba este de un verde intens, iar cenuşiul munţilor se pierde sub albul zăpezii. Ceea ce a păstrat intact acest loc e faptul că satul Ciocanu nu a fost atins de marea colectivizare adusă de regimul comunist. Astfel că după 1990 locuitorii satului Ciocanu, erau printre cei puţini din România, cu terenurile şi proprietăţile rămase intacte şi pe vremea comuniştilor, aşa cum le-au moştenit ei, de dinaintea celui de al doilea Război Mondial. Se pare că originile Satului Ciocanu se află cumva înainte de anul 1900.